Am fost la Street Food Festival, din Piața Libertătii (Centru Vechi) și am rămas plăcut impresionat

Mi-a plăcut modul cum au organizat rulotele, spațiul unde să stai jos ca să mănânci și muzica aleasă.

Lumea prezentă la acest eveniment este civilizată și relaxată. Din ce am văzut eu, este o schimbare bună de decor, unde să mergeți să mâncați. Există și un mic loc de joacă unde contra sumei de 5 lei, puteți să vă lăsați copilul să testeze jocurile existențe.

Și acum despre mâncare. Mulți burgeri. De toate felurile și pentru toate gusturile. Există și o tarabă de Hot-dogs, care chiar arată bine. Am mai văzut un stand cu paste. Și ele arătau bine, dar parcă am vrut să mănânc ceva mai diferit față de ce am mai mâncat. Am văzut și un stand cu mâncare indiană, pe care vreau să îl testez în seara aceasta. Ce mi-a mai plăcut a fost că există o locație cu mâncare mexicană și dacă nu mă înșel, una cu mâncare tailandeză.

Pe lângă aromele de mâncare ce te învăluie de peste tot, sunt câteva rulote ce s-au gândit și la cei care mai au loc și pentru desert. Am văzut diferite tipuri de clătite și ceva bunătăți despre care voi scrie mâine. Încă nu le-am gustat, așa că nu pot să vi le descriu.

Există și un stand cu fresh-uri și smoothie-uri unde sucurile se prepară în fața dumneavoastră, deci recomand să vă luați ceva gustos și sănătos de acolo. Au și limonadă simplă, cu mentă sau zmeură. Mie mi se pare potrivită combinația, dar vă las pe voi să decideți ce vreți de acolo.

Atmosferă și prețuri

Atmosfera e plăcută, destinsă chiar. Există un dozator de vapori la intrare, ca să începi să te răcorești de cum intri, e o scenă unde de pe la ora 20:00 este muzică live, iar în mijlocul zonei amenajate este un DJ care pune muzică ok. Cam tare zic eu, dar vorba aia „if it’s too loud, you’re too old”.

Să nu uit de prețuri. Să vă așteptați la prețuri peste media din Baia Mare. Mâncarea începe de la 20 de lei și ajunge până pe la 30 de lei. Ce nu înțeleg e că prețurile sunt mai mari ca la restaurant. Ar trebui să fie mai ieftină mâncarea preparată într-o rulotă, decât într-un restaurant unde se face pe îndelete, într-un spațiu elegant.

Distribuie